Pasesc pe o strada intunecata,numai luna imi lumineaza calea,linistea ma inspaimanta,iar zapada imi scoate la iveala pasii.Siluete trec pe langa mine si ma privesc cu o oarecare uimire,ma gandesc ca poate sunt un monstru,dar nu..ma uit la cer si nu vad nimic,ma gandesc daca e cineva acolo care ma priveste.Imi dau seama ca treptat mi-am pierdut credinta,cand am nevoie de ceva cred in orice,mi-am invatat lectie.Nu stiu daca existi,dar daca esti acolo, iarta'ma, cand o sa patrunda o indoiala in inima, incearca sa intelegi ca am si eu dreptate,asta e firea omului are nevoie de dovezi,cred ca asta e cel mai mare defect.(Doamne,ajuta'ma,te rog,chinul asta e prea mare!)Imi urmez drumul si vad ce frumos e cand ninge,admir peisajul ,care, ma doboara,aud cum fulgii lovesc pamantul si simt cum copacii sufera,se simt reci in acel haos,zapada ii chinuie.Alte ganduri ma cuprind.Sunt oarba ,nu vad viata ce ma asteapta,dragostea ce o puteam avea si i'am dat cu piciorul.Jignesc adevaratul orb,luandu'i numele pentru ca el ar putea vedea ceea ce eu nu vad,surdul ar putea auzi ceea ce eu nu vreau sa aud,cel mutilat vede frumusetea ce eu nu o pot vedea in mine,schiopul merge mai departe atunci cand problemele ii dau tarcoale.Sunt o fiinta de nimic,chipul e doar o masca.Nu sunt ca leul ce isi apara puii,eu ii atac.Simple ganduri,simple sentimente de moment..imi dau seama tot mai mult ca sunt o simpla eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu